Sezon Olimpic, intoarcerea dupa accidentarea de la Lake Louise

Unde sa incep…

Sa ma rupt genunchiu, sa pierd echipa mea, antrenorul meu, skiman ul meu, sa pierd finantarea de la Federatia, dar sa am in sfarsit OKul sa reincep schiul dupa 8luni de privatiune.

Sa am tot pamantul care cade dintr o parte dar sa am access la ceea ce iubesc cel mai mult in alta parte… Cam asa se poate rezuma revenirea mea dupa accidentare.

Gata vine in sfarsit momentul sa pun schiurile in picioare, sunt foarte nerabdatoare dar in acelasi timp o frica si un stress enorm ma apuca ziua de inainte… Oare o sa reusesc ? O sa am durere foarte mare? Poate nu o sa mai indraznesc ? Oare e posibil sa am un blocaj si sa vreau sa renunt la viteza ? Noaptea a fost extrem de lunga cu toate intrebarile in cap.

 

17 Iulie 2017, Ziua J, ziua foarte asteptata…

Ajung sus la inceputul partie, astept 10, 15 sau chiar 20 de minute inainte sa ma dau… Din cauza fricii ? Nu, nu cred, dar mai degraba o ezitare, mai degraba faptul ca stiu ca de 8 luni astept momentul asta si ca gata sunt aici, momentul a venit, pot sa ma dau.

Si incep… o prima partie foarte timida dar o placere imensa, a doua un pic mai bine cu inca mai multa placere si continui…

Eram ca un copil pe schiuri, cu un singur obiectiv, sa ma fac placere si sa profit de fiecare secunda !

Primele zile care se termina in care am putut sa iau din nou baza si senzatile.

Si vine momentul sa ma gandesc la sezon… Cu cine as putea sa ma antrenez ? Cum as putea sa fac ?

Am luat decizia in Iunie sa angajez fostul meu ski man din fosta mea structura care poate sa fie si antrenor, federatia a fost deacord cu ideea asta la inceputul Iulie. Totul se parea ca intre in ordine si se pune la cale pentru sezonul care urmeaza.

Am prevazut sa plec cu el in Chile la sfarsitul lui August.

Si apare o informatie extrem de neasteptata la inceputul lui august cand de abia semnasem contractul cu antrenorul… Nu mai e acceptat. Din ce motiv ? E strain si federatia ma anunta ca trebuie sa ma antrenez cu un antrenor roman. Dar care ? Sunt complet devastata, nu inteleg deloc ce se intampla. Nu exista antrenor pentru acest nivel in Romania… Cum ar trebui sa fac ?

Stiu ca Chile este un stagiu primordial si atunci decid sa plec cum prevazut dar pe bani mei, sperand ca situatia se va rezolva inainte sa revin.

Din pacate nimic nu s a rezolvat, din contra… Sunt chemata in comisie de diciplina cu obiectivul de a ma suspenda… CE ? AM INTELES BINE ? DAR DE CE ?

Evident nu inteleg absolut nimic de ce se intampla, si de asta decid sa iau un avocat pentru ca realizez ca singura nu o sa ma scot din situatia asta incredibila.

 

3 Octombrie 2017… dupa 2 ore jumate de reuniune… de acuze nefondate… In sfarsit nu sunt suspendata.

Pe de alta parte am pierdut tot, de abia am reinceput schiul si suntem la mai putin de 4 luni de Olimpiada.

Deci eu decid sa ma pregatesc cum pot, cu resursele mele… Din fericire pentru mine am gasit 3DHeartModeling, un sponsor datorita caruia o sa reusesc sa fac sezonul.

Am si norocul sa cunosc cateva persoane in lumea schiului de o bunavointa incredibila care o sa ma ajute mult.

Luna Decembrie o petrec cu echipa A din Andorra, incerc sa gasesc din nou senzatile pe primele curse… dar sunt inca foarte departe. Am toate problemele in cap care se resimt si in schiul meu, sunt blocata, in continu in control…

Fac prima mea cupa mondiala dupa accidentare, la Val d’Isère in conditii difficile, a nins foarte mult ultimele zile, s-a stricat, startul a fost amanat, iau startul cu partia deja pe intuneric, nu vad nimic… Dar ce placere imensa de a fi capabila sa o fac dupa un an de galera !!!

In sfarsit mintea mea respire un pic, se simte ca blocajul dispare. Imediat fac curse bune la Cupa Europei din Italia.

 

Break de Craciun… Descoper ca nu mai pot sa continu cu Andorra din cauza diferite motive.

Doamne, trebuie din nou sa caut o alta solutie… Din fericire o am pe mama mea care este mereu alaturi si ma sustine neconditionat.

E ultima suta de metri inainte de Jocurile Olimpice, nu pot sa ma permit sa lipsesc ultima luna de pregatire. Decidam sa plecam impreuna, o sa ma ajute pentru toate logistica si mai ales pentru partea psihologica .

In program, Cupa Mondiala de la Cortina d’Ampezzo, o Cupa Europei si niste Fis.

Atunci sun mai multi contacturi sa stiu cine o sa poate sa ma ajuta pe loc… Descoper ca fostul meu skiman o sa fie acolo cu fata polonesa de care se ocupa acum, SUPER !! E o surprisa extrem de placuta, nu o sa fiu singura, o sa am cinea care o sa poate sa ma ajute pentru informatie pe partie si pregatirea schiurile.

Sunt persoane de o generositate incredibila, datorita carora fac aceasta Cupa Mondiala in conditie bune si realizez o performanta buna.

Gata pregatira e terminata, Olimpiada se apropie foarte tare. Mi este frica, frica sa fiu pus de o parte de pe lista pentru nu stiu ce motiv nou si neasteptat…

In sfarsit ziua asteptata, ajung in Romania, e confirmat, e sigur suta la suta ca plec la PyeongChang !!!!

Vestea buna : Mi se spune ca chieltuielile mele de sezonul acesta vor fi rembursate.

Veste area : Descoper ca ma trimit la Olimpiada fara nici un antrenor.

Dar cum e posibil ? Primul antrenor nu mai vrea sa vina pentru ca sportivul lui a fost pus de o parte si al doilea antrenor vine doar mai tarziu pentru cursele technice de baieti cand sportivul lui va lua startul. Si eu ? Ah da ups am uitat ca sunt sportiva nimanui…

Se pare ca si la evenimentul cel mai important va trebui sa ma descurc singura.

 

2 Februarie sosirea in satul Olimpic …

Gata incepe, trebuie sa ma organizez antrenamentele acolo.

Dar unde trebuie sa merg ? Cu ce persoana trebuie sa vorbesc ? Oare cine o sa ma accepte la antrenament fara niciun antrenor ?  

Ma descurc cum pot, inca o data datorita generozitatii unor persoane (Maui Gayme CHILE, Ondrej Trck POLAND, Roland Assinger AUSTRIA) reusesc sa fac ceva.

Mama mea decide sa ma vina in ajutor, da intradevar fiind singura acolo de mai mult de 2 saptamani sa organizez absolut tot de la A la Z nu e usor, e chiar foarte greu psihic, cursele vor incepe si am impresia ca am deja folosit toate bateriile.

Impreuna cu mama, decidam ca e mai bine pentru mine sa nu iau startul la urias sa pastrez energia si sa pot sa fac cateva antrenamente de viteza ( pentru ca da intradevar anul asta am avut foarte putin access la antrenamente de viteza), sa fac niste reglaje de ultima clipa, sa ma obisnuesc la zapada asta, sa aleg perechia de schiurii care imi convine cel mai bine pentru condiitile de aici, etc.

17 Februarie 2018 JOUR J – Super G

Imi spun -Gata Ania, e momentul, te-ai batut sa ajungi aici, ai reusit sa depasesti un million de obstacolo, acum trebuie sa profiti si mai ales sa dai tot ce ai, tot ce poti !!!!-

Numarul 43 la start… 3,2,1.. GOOOOO !

Ma simt bine, foarte stabila, indraznesc si iau un maxim de PLACERE !!!

Trec linia de sosire, invart capul si… 36 la +4.63sec -Wow Ania ai reusit !!!-

Ridic capul sus si mainile la cer ca pur si simplu semn de multumire fata de toate persoanele care m au ajutat sa ajung aici, sa am dupa toate obstacurile un moment de bucurie si de reusita asa de intens.
Toata lumea ma ia in brate, ma felicita, federatia, comitetul Olimpic, familia, prieteni… toate lumea sare de bucurie !
Profit de instantul asta dar e déjà momentul sa ma concentrez din nou pentru coborarea care urmeaza.

21 Februarie 2018 – Coborarea

Numarul 36 la start…

Mai multe cazature si iesire din traseu… partia s-a stricat, oboseala se simte… -Haide Ania pana la capat-

Trec linia de sosire, 28a… -Ouuuf gata e terminat, am reusit, totul a fost bine-

 

Jocurile Olimpice fiind terminat, sunt foarte fericita de rezultate obtinute, federatia si comitetul olimpic sunt si ei foarte fericiti.

Revin in Europa relaxata, trimit un e-mail pentru inscrierile la Fis pentru luna Martie si raspunsul acesta ajunge… : «Programul de lotul olimpic de schi alpin e terminat, nu mai exista finantara pentru sfarsitul de sezon » 

Sunt socata… DIN NOU ? Si acum dupa luna februarie care a fost bine ? Din nou incepam de la 0 ???
FINAL